luni, 1 martie 2010

Publicat in Stiri

Newsletter Rotary District 2241, nr 1 luna februarie 2010

Voteaza articol:
(1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...
· 9.457 afisari

newssDe ce newsletter District 2241?

Tema lunii trecute, aceea a conștientizării acțiunii, precum și semnalele pe care le-am primit de la voi, dragi prieteni, au conturat nevoia de a crea acest buletin informativ.

Aniversarea pe care am sărbătorit-o la data de 23 februarie a concentrate multe eforturi care trebuie amintite și apreciate de noi toți. Ca să scriem despre tot ce ați întreprins cu această ocazie deosebită, newsletter-ul ar fi trebuit să aibă zeci de pagini, dar, din motive lesne de înțeles nu am vrut să transformăm buletinul informativ într-o gazetă de proporții. Vă invit ca, ori de câte ori aveți noutăți despre acțiunile voastre, fotografii, testimoniale ale beneficiarilor, înregistrări ale evenimentele pe care le-ați organizat, să le trimiteți pe adresa e-mail newsletter2241@gmail.com pentru ca ele să fie incluse în newsletter și postate pe site-ul www.rotary2241.org

Acestă publicaţie are misiunea să stabilească o mai bună comunicare și se doreste a fi un instrument de conectare la realitățile Districtului 2241 și la cele ale Rotary Internaţional. Newsletter-ul este ceea ce noi, membrii Districtului 2241 vom face din el, sunt acțiunile în care ne vom implica.

Iar dacă acțiunile sunt o reflectare a atitudinii, nu uitați că viitorul este în mâinile noastre!

Daniel CONDURACHE – Guvernator  District 2241

Districtul 2241 România şi Republica Moldova

parte a Diviziei Franceze a Rotary Leadership Institute

Conceput ca un program adresat districtelor și cluburilor, Rotary Leadership Institute RLI este organizat în divizii regionale, aflate în diferite părți ale lumii. Scopul institutului este acela de a identifica potențiali lideri rotarieni, persoane cu abilități de lider, foarte importante în acțiunile de voluntariat. Divizia Franceză, căreia i s-a adăugat și Districtul 2241, este alcătuită din Districtele 1760, 1770, 1650, 1670, 1690, 1720, 1730, 1780, 1710, 9010 din Franța, Monaco, Algeria, Mauritania, Maroc și Tunisia. Mai multe detalii aici

PROIECTE DISTRICTUALE

Proiectul Districtual 2009-2010 „Dăruiește un zâmbet”, un succes măsurat în zâmbete de copii

Luna decembrie a adus multă bucurie pe chipul a peste 200 de copii. Proiectul districtual „Dăruiește un zâmbet”, inițiat de Districtul 224 şi coordonat de Rotary Volunteer Chair Daniel Tănase, Past President al RC Bucovina Suceava, s-a bucurat de un real succes, mass-media fiind, și de această dată, alături de noi.

În proiect s-au implicat 17 cluburi ale districtului și 100 de voluntari au ales să ne fie alături în această campanie. Scopul programului a fost acela de a aduce speranță și spiritul sărbătorilor mai aproape de copiii fără posibilități materiale. Sper ca acest proiect să continuie, astfel încât de pe urma lui să beneficieze cât mai mulți copii. Este o bună ocazie pentru cluburile Districtului să conștientizeze că un gest aparent mic și neînsemnat, poate conta foarte mult în viața unui copil. Nimeni nu are mai multă nevoie de un zâmbet decât persoana care nu îl poate oferi, a spus Daniel Condurache, Guvernatorul Dstrictului 2241.

Cluburi din Iași, București, Suceava, Satu Mare, Timișoara, Arad, Oradea, Marghita, Baia Mare, Craiova, Constanța, Zalău, Jimbolia, Alba Iulia, Sighet și Vatra Dornei, au reușit, ca în cadrul proiectului “Dăruiește un zâmbet” să strângă donații în valoare de aproximativ 90.000 RON. Această sumă a fost folosită integral pentru a cumpăra hăinuțe, jucării, rechizite și alimente pentru copii provenind din medii cu posibilități materiale reduse. Specificitatea proiectului constă în aceea că fiecare copil işi alege cadoul dorit, asistat de un voluntar Rotary sau de un rotarian participant la aceasta nobila si sensibila activitate.

O întâlnire emoționantă cu un veteran al mișcării rotariene

La data de 25 ianuarie, colonelul Barrie Davis, fondator al clubului Rotary din Zebulon, Carolina de Nord, în cadrul căruia activează din anul 1946, i-a întâlnit pe membrii Clubului Rotary București Triumph.

Colonelul Barrie Davis a adus prin vizita sa la București mesajul de pace și prietenie, în speranța de a crea o lume a păcii și a bunei înțelegeri. Mulțumim pentru participarea la această întâlnire colegilor noștri de la Rotary Club București – Meda Vasiliu, Radu Popescu, Adrian Serb, Jean – Alain Grumbach precum și lui Frederik Deman de la RC Levant, a spus Geta Gheorghe, Președinte RC București Triumph 2009-2010.

Având aceleași idealuri, de a sprijini prin acțiuni de voluntariat comunităţile din care fac parte, reprezentanții Rotary Triumph București și Zebulon, NC, USA, Rotary Club au fost de acord să continue schimbul de experiență, fiind promovată chiar  ideea înfrățirii. Mai multe detalii aici

Rotary Hațeg, al 92-lea club al Distictului 2241

În 23 ianuarie a avut loc ceremonia de chartare a Rotary Club Hațeg, cel de al treilea club Rotary din județul Hunedoara și al 92-lea de pe harta Districtului 2241. După RC Deva și RC Brad, a venit rândul RC Hațeg să completeze reprezentarea Rotary la nivel local, în condițiile în care județul Hunedoara numără 70 de membri rotarieni.

Evenimentul s-a desfășurat la Pensiunea “Casa Veche” și a reunit atât reprezentanți ai mass media locale și naționale, cât și 23 de președinți de cluburi din întreaga țară. Chartarea clubului de la Hațeg reprezintă reîntregirea marii familii Rotary și consolidarea Districtului 2241 România Republica Moldova, care este alcătuit din peste 2720 de membri. În cadrul ceremoniei de chartare a noului club, cei 29 de membri fondatori au primit de la prietenii lor rotarieni cadouri simbolice, precum și însemnele apartenenței rotariene. Carol Ștefan Marton este primul președinte al RC Hațeg.

DG Daniel Condurache în vizită la Bistrița

În perioada 3-5 februarie, Guvernatorul Districtului 2241 a efectuat o vizita de 2 zile la Bistrița. Cu această ocazie, Daniel Condurache a transmis mesajul său privind mișcarea rotariană și Proiectele Districtuale pentru anul 2009-2010.

Pe agenda vizitei s-au aflat conferințe de presă cu rotarieni de la RC Bistrița şi RC Bistrița Nosa și reprezentanți ai mass media locale și naționale, interviuri la posturi TV locale, vizitarea clubului administrativ al RC Bistrița Nosa.

În cadrul deplasării sale la Bistrița, Daniel Condurache a prezentat la Sinagoga din Bistrița conferința publică “Mass media între paradigma analogică și cea digitală – Publicuri și piața media în România”.

Vizita Guvernatorului D 2241 la Bistrița a fost plină de evenimente interesante, a încălzit atmosfera din Cluburi și a publicului prezent la aceste momente,fiind o dovadă a rolului pe care îl are mișcarea rotariană în comunitate, a spus Florin Iliescu, Asistent Guvernator 2009-2010 pentru zona Baia Mare, Bistrița și Sighetu Marmației.

Rotary Club Satu Mare -bal caritabil-

La data de 13 februarie 2010, Rotary Club Satu Mare, în colaborare cu Casa Sătmareană, au organizat un bal caritabil.

La eveniment au fost prezente 100 de persoane. Fondurile strânse în urma balului au fost donate pentru sprijinirea înființării în localitatea Viile Satu Mare a unui cămin-spital pentru bolnavii de Alzheimer. Investiția este sprijinită și de cluburile Rotary din străinătate.  Mai multe detalii aici

Rotary Club Marghita – bal caritabil –

Pe 19 februarie, Rotary Club Marghita a organizat un bal caritabil, în cadrul căruia a fost prezentată o expoziție de pictură, pregătită de artiștii plastici Stelian Silaghi și Gabor Papp.

Fondurile colectate în urma tombolei și a vânzării picturilor expuse au ca destinație finanțarea programului districtial Viitorul unui copil este în mâinile tale și organizarea unei tabere de vară pentru copii.

Rotary Club Turda a donat 1000 de euro către UNICEF

Rotarienii din Turda s-au alăturat, la începutul lunii februarie, eforturilor umanitare internaționale de amploare pentru ajutorarea celor 3,5 milioane de oameni care au suferit de pe urma cutremurului care a avut loc la data de 13 ianuarie 2010 în Haiti.

Cei 1000 de euro pe care membrii RC Turda i-au donat către UNICEF vor fi folosiți pentru asigurarea de hrană, adăpost și protecție pentru copiii din Haiti. „Prin acest act de caritate membrii Rotary Club Turda și-au împlinit, din nou, deviza de a servi mai presus de noi înșine, au declarat reprezentanții clubului.  Mai multe detalii aici

Doi rotarieni timișoreni au plecat în Ghana într-un proiect umanitar

Mircea Leschian, președinte ales 2010-2011 la Clubul Rotary Timișoara Ripensis și Oliver Wehry, fost președinte al Clubului Rotary Buziaș, vor străbate cu motocicleta 9.000 de kilometri până în Africa de Vest. Timp de 5 săptămâni, în perioada februarie- martie 2010, aceștia vor derula în Ghana un amplu proiect cu implicații sociale și de mediu.

Proiectul, care se bucură de finanţare românească şi internaţională, vizează două aspecte: aducerea în atenția opiniei publice a problemelor de supraviețuire a populației din Africa de Vest și Ghana și generarea în perioada următoare de proiecte de ajutorare pe probleme concrete ce țin de problematica apei. Mai multe detalii aici

LUMINILE ROTARY S-AU APRINS LA 23 FEBRUARIE

Pe 23 februarie, cu ocazia împlinirii a 105 ani de la înființarea Rotary International si a 25 de ani de luptă pentru combaterea poliomielitei, cluburile Rotary din Districtul 2241 România și Republica Moldova au sărbătorit dubla aniversare într-un mod deosebit, prin iluminarea unor clădiri reprezentative: Turnul lui Ștefan (Baia Mare) Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.

Pentru aniversarea a celor 105 ani de la nașterea ideii rotariene, cele 92 de cluburi din România și Republica Moldova ale Districtului 2241 au pregătit evenimente similare:

  • La Arad avut loc o întâlnire a celor trei cluburi (RC Arad Cetate, RC Ineu și RC Arad ). A fost organizată o conferință de presă în cadrul căreia s-a ținut o prelegere pe tema voluntariatului și o masă festivă la Clubul Oamenilor de Afaceri Water House. Cluburile RC Arad Cetate și RC Arad au donat 1.000 USD în contul PolioPlus
  • La Baia Mare– iluminarea Turnului lui Ștefan, clădire- simbol a orașului
  • RC Bistrița Nosa a sărbătorit prin eliberarea simbolică de baloane cu însemnele Rotary și prin împărțirea de fluturași
  • RC Buziaș a făcut în parcul din Buziaș o acțiune de popularizare a Rotary prin pliante
  • RC Cluj Napoca Cetățuie, a iluminat clădirea Prison Fellowship
  • RC Deva – reuniune festivă , cu participarea RC Brad și RC Hațeg
  • RC Marghita- iluminarea Primăriei și a unor instituții de învățământ
  • RC Onești- lansarea proiectului Proruralis prin care doi elevi de liceu vor primi burse pe parcursul întregului ciclu liceal
  • Sinaia- iluminarea Centrului Internațional de Conferințe – Cazino
  • La Târgu Mureș a fost iluminată clădirea Prefecturii
  • RC Timișoara l-a avut ca invitat la întâlnirea săptămânală pe Rectorul Universității Lille din Franța
  • RC Timișoara Ripensis a amplasat urne pentru donarea de fonduri în instituții financiare, hoteluri, clădirea Poștei, supermarket-uri, aeroport etc.

Evenimentul s-a bucurat la nivelul întregii țări de o mediatizare intensă, atât la nivelul presei scrise, cât și audiovizuale. Știrile au fost preluate de publicații precum: Ziua de Vest, NewsiașiCrai Nou, Adevărul, Turdanews, Jurnalul de Argeș, Viața Liberă, Monitorul de Vrancea, Actualitatea Botoșăneană, posturi radio: PRO FM, Radio Transilvania și de posturi TV: Realitatea TV, TVR 2, TeleM (Iași), ProTV (stațiile locale), Antena 1 (stațiile locale), B1 TV, TV Galați. De asemenea, multe cluburi au asigurat difuzarea spotului Polio pe ecrane amplasate în zone centrale ale orașelor. Mai multe detalii aici.

Evenimentele Rotary International în luna februarie

Cum a fost sărbătorită aniversarea Rotary 105 ani în lume

Rotary a sărbătorit în întreaga lume. Din Cape Town, o minge de fotbal, semnată de Arhiepiscopul Emerit Desmond Tutu, care a avut poliomielită în copilărie, va străbate 22 de ţări din întreaga lume, în cadrul campaniei de conştientizare „Poliomielita, afară din Africa”. Mingea va fi scoasă la licitaţie la Conventia Rotary International din iunie, care va avea loc la Montreal, Canada.

În alte țări din lume, inclusiv în România, au fost iluminate clădiri importante cu mesajul End Polio Now.

Sediul Rotary International din Evanston, Illinois, USA a fost iluminat cu mesajul campaniei lansate cu 25 de ani în urmă. În centrul orașului Chicago, clădirea Wrigley a purtat, de asemenea, însemnele campaniei anti- polio. Evenimentul a fost organizat de Districtele 6440 și 6450. Alte clădiri care au fost iluminate: Piramida lui Kefren (Egipt), Arena Taipei (Taiwan), Catedrala Santiago de Compostela (Spania), Obeliscul din Buenos Aires, Palatul Regal din Caserta (Italia).

Ziua de 23 feruarie, cunoscută și sub numele de „Ziua înțelegerii mondiale” a fost sărbătorită în modalități diferite în întreaga lume:

  • Membrii cluburilor Rotary din Nepal au organizat la Biratnagar un marș al păcii
  • Clubul Rotary din Scottsbluff/Gering, Nebraska, USA, a celebrat 105 ani de Rotary și 90 de ani de la chartare printr-o acțiune de strângere de fonduri
  • Rotary Club Canton din Georgia, USA, a sărbătorit cu un tort uriaș și a donat 105 dolari programului PolioPlus
  • Clubul Rotary din orașul Tumkur (India) a demarat un program stomatologic gratuit pentru copiii de la școala Crucii Roșii
  • Rotary Club Milledgeville (USA) a invitat rotarieni, veterani și membri ai comunității pentru a sărbători Ziua Păcii
  • Cele 21 de districte din Marea Britanie și Irlanda au strâns fonduri pentru campania End Polio Now

Ray Klinginsmith, președintele Rotary International 2010-2011, a anunțat tema anului următor

Construim comunități/ Unim continente este sloganul sub care toți membrii Rotary International își vor desfășura activitatea începând de la 1 iulie 2010, odată cu debutul noului an rotarian.Cu un puternic substrat motivațional, noul slogan surprinde unitatea în diversitate pe care care fondatorul Rotary Interational, Paul Harris a anticipat-o cu mai bine de o sută de ani în urmă.

Ray Klingismith, președintele ales al Rotary International pentru anul rotarian 2010- 2011, și-a motivat alegerea temei din dorința de a surprinde într-un mod cât mai fidel principiilor organizației rolul de liant social pe care Rotary International îl are în cadrul comunităților în care activează. Am căutat să identific o temă scurtă și cuprinzătoare care să îndeplinească două obiective: acela de a explica rolul Rotary persoanelor care nu fac parte din organizație și de a confirma rotarienilor cât de importante sunt principiile după care ne ghidăm, a spus Ray Klingismith.

Noua siglă care va fi folosită de Rotary Intenational începând cu data de 1 iulie 2010 poate fi descărcată de pe site-ul www.rotary.org

Voteaza articol:
(1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...
· 9.457 afisari
Publicitate
RAPORT DE ANALIZA Piata Imobiliara

  1. marian ilie says:

    Asadar, am priceput ca viitorul este in mainile noastre, urmeaza sa ne punem pe treba, sa ne apucam de munca, numai construind vom fi mai uniti !
    Avem si sigla noua…

Ce parere ai?