Legătura de suflet şi materială cu tine, Mircea Ivănescu, are , acum, în faţa catafalcului în care stai condamnat de instanţele entropice ale Universalului stâlp de trup luminat de-spiritualizat, dimensiuni cosmice!… Peste nimic, s-a prăbuşit din cerul citrin al frumosului şi al astralului Sibiu , pentru a se înălţa în loc şi a-i opri prăbuşirea în neantul clipei şi pentru totdeauna, încă o fiinţă. Este aceasta una dintre stelele unice în strălucire ale literaturii şi spiritualităţii româneşti, mereu în căutările dedalice, cum cele ale unui Ulise homeric. Este scriitorul european şi traductologul anglicist Mircea Ivănescu, sufletul blând , adânc şi înalt auctorial, astral în simţiri şi în silogismele ţesute din ironii anecdotice, spre dezalienarea adâncurilor din cu-vânt cu jocul unor esenţe spirituale sublimate în anatase tremole.
Aşadar, atât de jos, fiind şi atât de apăsat de procesiunea ta de înhumare, cred că tu, Mircea Ivănescu, poţi lesne să atingi, cu lumina livrescului tău, toate traveele şi colţurile cerului , locurile veşniciei tale, în chip divin, de serafim cu aripi creatoare de lumină prometeică, iniţiatică, largi cât cerul. Eşti acum, acea umbră a unei fiinţe mult iubită de noi, de cei care te-au cunoscut, dintre care mulţi ţi-au fost discipoli şi au exultat în lumina ta cea plecată acum cu tine , după o altă stea pe vesperale văi, pentru a se pierde în înălţimile cu voie divină, ori pe câmpiile vide ale unui cer hăruit cu harul flacării tale, cu al tău nemărginit lăuntric transubstanţializat pentru eternitate!.. Că sufletul tău şi-a căpătat insolitul din vieţile înalte james – joyceiene şi poundiene, pe care le-ai împrumutat pentru exilul pământean, din viziunile halucinante, groteşti şi stranii, în tangajul realului cu fantasticul, ale lui Kafka, din dramatismul şi sindinamica fluxului conflictual narativ dialectizat prin metaforele antinomice, ale lui Faulkner,sau din complexitatea sufletelor proteice în topologii cu peisaje lucinde şi din ironile enciclopedice şi gnomice configurate antinomic şi metaforic de Musil, ori din armonia interioară a versului care individualizează, în eseu imnic, cosmicul antic în diacroniile existenţiale, la Holderlin şi nu numai. Sunt coordonatele verticalei celestei tale traiectorii providenţiale, muncite sisific de-alungul vieţii tale, mult meritate şi bine-cuvântate. . Şi nu oricum!… Mările sepulcrale vor vântura acel nisip tenebros al tău, dar spiritualizat , complexat în teluricul din neant, care se va amesteca cu cel al Stelei tale iubite, distinsul ziarist şi om de cultură, un alt astru căzut, şi el, în acelaş neant, spre ne-pierire, acum mai bine de 13 ani, din acelaş cer sibian!…
Cu tine, sub tine, poate şi deasupra ta, în apolinicul razelor tale vor trece în angelice plutiri îngerii sacerdotali în chip de păsări sfinte şi în zborul lor astral, cu fâlfâiri de cristice aripi, în coruri de slavă, cu goarne, surle şi trâmbiţe îţi vor cânta şi îţi vor însoţi zborul spre a-ţi auzi mereu cântecele mării tale existenţiale în valuri crisale şi smaragde care au bătut adânc deceniile navei tale spirituale, tu rămânând statornic, în glorie şi invincibil la prora literaturii naţionale, a postmodernismului literar şi a traductologiei, până, hăt, la vârsta neputinţei!…
Printre noi, cu noi, ai plecat cu sufletul, ca o clipă, în sacrificarea unui tradiţionalism literar nefericit adormit, vremuit de optuzele întunecimi ale unui demers literar apocaliptic, în speranţa unei vremi escatologice, de trezii iconoclaste şi de renaşteri pure, Mircea Ivănescu!… Plecarea ta e un transfer într-un exil al identităţii literare şi îşi va lăsa aici şi oriunde, acum şi pentru totdeauna, reverberaţiile unui gol nemărginit în sufletele celor care te-au cunoscut şi te-au înţeles, care au trăit spiritual în preajma ta şi te-au iubit ca pe o flacără a flăcării divine din care şi-au sorbit căldura luminii. Ei sunt veniţi aici, din Sibiu, de la Bucureşti şi din Basarabia cea sfântă şi românească, pentru a înnota în regret şi în mările lor pline de lacrimi spre înălţimile tale ,de mult rupte de bruiajul cotidianului, în a te purta pe valuri de stăruinţă pe ultima ta cale pământească, spre edenul – paradis al eternităţii tale!..
Tot atât de mult, ţi-au simţit plecarea şi colegii scriitori de la revistele literare sibiene Transilvania şi Euphorion, de la alte reviste la care ai publicat cursiv şi ţi-ai lăsat, în filele lor, mai bine de 50 de ani, vlaga voinţei şi genei tale literare, existenţa-ţi solară în literatura română astrală, şi nu numai, o viaţă caracterizată printr-o muncă livrescă tenace şi fructuoasă axiologic pe tărâmul creaţiei estetice.
De aceea, colegii tăi scriitori n-au reuşit să se desprindă uşor şi oricum de tine, cel care ai fost mereu cu ei, de decenii, Mircea Ivănescu!… I-am văzut alături, proteici şi neproteici, lângă catafalcul tău, în acest ceas al despărţirii de tine, pe redutabilii cărturari Mircea Tomuş , Mircea Braga, pe scriitorii Ion Radu Văcărescu, Mihai Posada, Dumitru Chioaru, Rodica Braga, Anca Sârghie…, pe poeţii basarabeni şi pe toţi cei care , mai vârstnici sau mai începători, au stat în preajma ta, pentru a se hărui cu tot sufletul tău, lângă tine, Everest al culturii române, spre a lua din înălţimile tale şi a primi de la tine prinosul intelectual de lumină scriitoricească.
Mă aplec spre tine, Mircea Ivănescu, cu gratitudine, pentru a-ţi sorbi toate culorile amintirilor, începând de la 1984 şi pentru a-ţi mulţumi de căldura cu care m-ai primit atunci, dezinteresat, în universul tău literar!… Mă obligă aceasta, de a-ţi purta vie şi integrală imaginea de magistru, ca a unui personaj de mit, unei fortăreţe inexpugnabile în poezie, unei referinţe morale şi spirituale, lumina din lumina astrului liber care a apus încă în plină zi, dar fără a-şi pierde cât de puţin din genuina-i strălucire!… Memorez momentul anului 1984, în care m-ai lasat să-ţi iau, fără vamă, lumină din vulcanicii tăi ani, atunci, în vogă existenţială!… De aceea nu am odihnă şi nu pot şi nu ştiu decât să te caut mereu primul printre cei din care am crescut în lăuntrică iubire spirituală, rodire întinsă din razele-ţi solare, ca ale unui cer celestin, senin şi ocrotitor!…
Tot timpul tău a rămas un havuz ce –şi eluviază absintul marelui tău spirit
într-un fluviu de gratitudini şi de mare trecut literar, un Cronos prăbuşit, spre a se înălţa, pe cascadele literaturii postmoderniste futuriste!…
Că tu, Mircea Ivănescu, nu pleaci spiritual dintre noi!… Ai rămas zidit în tot monumentul nostru cultural naţional prin întreaga-ţi existenţă raţională şi intuitivă anabazică şi celestă , pentru eternitatea căutărilor întru marea-ţi fiinţă. Vom păstra mereu vie imaginea chipului tău de lumină, într-o permanenţă a surâsului generos pe buze cu grimasă expresivă a dimensiunii bunătăţii tale nemărginite şi cu semnificante intelectual- arnoldice anecdotice. Ai trecut după steaua ta, stea cu harul din harul veşniciei cristice, iar noi rugăm providenţa la răsplata muncii tale de propăşire aici, pentru cei ce-ţi urmează, a unei literaturi într-un sublimat de înaltă factură hermeneutică, estetică şi gnomic-epistemologică, iar răsplata binelui făcut este de a te primi în înflorile grădinilor celeste, unde nu-ţi vei înceta prezenţa nobilă, opera ta de prim ctitor spiritual –intelectiv al paradisului veşnic!…
Noi cei rămaşi aici, te vom căuta în misterele cerului, prezenţi mereu pe cărările albastre – ametiste ale celestului, spre a te re-găsi şi a te re-aduce, un Nestor al nostru, în atingerea memoriei Edenului, din zodiile eterului!…
Să-ţi glăsuiască ţie, sfânt magistru întru nobilă literatură , clopotele sfinte, eternitatea helenică, cu vocea revolută a nemărginirii!..
Să ne vestească, ele, prin dangătul astral, spre a ne bucura, ştirea sosirii marelui tău spirit în slava celor mai înalte ceruri!… Ele să-ţi primească ,în văzul lor, lumina veşnică a fiinţei tale înspre primenirea luminii lor şi să ţi-o păstreze întru cele divine, iar crucea acoperită de jerbele de lumină din florile recunoaşterii pământeşti să-ţi străjuiască aici, între noi, cei veniţi şi neveniţi, tronul tău uzurpat de teluricul ţărânii , noi, cei care ne-am certat cu Caliban, rămânându-ţi străjerii loiali ai oglinzii tale vii , simbolul etern al cerurilor în iubirea nemuririi tale!…

Sibiu, 23.07.2011….Meditaţie la catafalcul scriitorului Mircea Ivănescu – Gheorghe Apetroae Sibiu

Discurs encomiastic la deschiderea lucrărilor Colocviului cultural-sociologic de la Sibiu , ediţia a patra, 2004
Gheorghe Apetroae Sibiu – organizator

0

¤ Onorat auditoriu,

Ediţia a patra a Colocvilui cultural sociologic de la Sibiu se desfăşoară sub patronajul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Cultural Sibiu, reprezentată la lucrări de inspector prof. Aurelia Marcu ,în sala de conferinţe a Ordinului Arhitecţilor din România. Ca organizator al acestui colocviu şi în numele colaboratorilor mei la realizarea tematică , ţin să mulţumesc celor două instituţii pentru generozitatea gesturilor amfitrionice.–-

Rostul acestor colocvii cultural sociologice , pe care le-am iniţiat personal în anul 2001, în cadrul acţiunilor culturale ale Asociaţiunii ASTRA, este de a identifica axiologic şi reliefa personalităţile româneşti din domeniul culturii şi din celelalte sfere ale societăţii, în dreptul spaţiului istoric şi contemporan , pentru contributiile conceptuale şi artistice în elevarea acestor domenii, pentru aportul sistemic în construcţia fortificaţiilor culturale, spirituale şi ştiinţifice – sindinamice ale poporului nostru, în spaţiul cultural şi social european.–- De această dată am gândit la rolul acestei ediţii în actualizarea celui care a fost Mircea Vulcănescu, sociologul şi eticianul român adânc implicat social, acum când s-au împlinit 100 de ani de la naşterea sa. Acesta, făcând parte din pleiada de stele ale culturii româneşti , amintind de Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Petru Comarnescu, H.H. Stahl ş.a. , prin întreaga sa activitate s-a remarcat un redutabil publicist şi sociolog, un strălucit tehnocrat , o personalitate care, deşi regretabil de repede golită de biologic, spiritualitatea-i adâncă continuă a ne vorbi şi a-l înălţa în panteonul intelectualilor sacri.–-

¤ SCURTE REFERIRI LA EDIŢIILE ANTERIOARE

Pentru început , ca iniţiator şi organizator al colocviilor cultural-sociologice de la Sibiu, îngăduiţi-mi, vă rog, a realiza retrospectiva acestor colocvii, nominalizând principalele teme şi participanţii cu studii şi comunicări la ediţiile anterioare, precum şi a releva succint istoricul apariţiei şi consolidării sociologiei ca disciplină fundamentală în ierarhia ştiinţelor social-umane.–-

Primul colocviu, pe care l-am organizat în anul 2001, a avut ca temă generală “ Rolul raţionalismului în dezvoltarea societăţilor umane”. –-Această temă a înflăcărat spiritul cărturăresc al unor reputaţi magiştri de la institutele universitare din Sibiu, răspunzând la chemările mele persoanalităţi cu o activitate prodigioasă în planul cultural- filosofic, teologic şi ştiinţific al Sibiului.– .Amintesc pe domnul prof. univ.. dr. Alexandru Hudiţeanu, doctor în filosofie, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, mult considerat pentru participarea principială constantă a domniei sale cu comunicări în colocviile anterioare ediţiei de astăzi, un prim exponent al acestei activităţi cultural- sociologice.–- Tema prezentată de domnia sa în primul colocviu a fost “ Raţionalismul cartezian reflectat prin prisma criticismului raţionalist kantian şi raţionalismul contemporan la Ferdinant Gonseth, Jean Piaget, Gaston Bachelard, Karl Poper şi Thomas Kuhn. Tot la prima ediţie a colocviului cultural sociologic de la Sibiu, conferenţiarul universitar filolog dr. Anca Sârghie de la Universitatea “Lucian Blaga “ din Sibiu, a comunicat doct despre “Opera filosofică a lui Rene Descartes comentată de Constantin Noica”. De asemenea prof. univ.ing Alexandru Cinteză, de la Academia Trupelor de Uscat , specialist în astronomie şi teoria erorilor , a comunicat în termeni cardinali, despre “ Incertitudine, hazard şi ştiinţă şi despre opoziţia dintre raţionalismul cartezian şi empirism” Personal am comunicat “ Principiile raţionale admise în concepţiile sociologice ale reprezentanţilor Şcolii de la Frankfurt şi ale “Noii Filozofii”, cu extrapolări şi valorizări ideologice în planul politio-social al societăţii româneşti contemporane”.–-

Referindu-mă la a doua ediţie a Colocviului cultural-sociologic de la Sibiu, care a avut loc în anul 2002, în această ediţie s-a abordat o tematică mai variată pe domeniul valorilor culturale româneşti, raportate la cele europene.– A fost de substanţă axiologică cu valenţe cultural- sociologice comunicarea şi intervenţiile realizate de prof.univ. dr. Ioan Mariş , de la Universitatea “Lucian Blaga”. Acesta a prezentat studiul “ Conceptul de blagism în filozofie şi literatură”.– Aceeaşi factură a înregistrat şi participarea preotului prof. univ. dr . Ilie Moldovan. Acesta a comunicat în valenţe liturgice“Despre valorile cultural- religioase şi compatibilităţile axiologice între religie şi cunoaşterea ştiinţifică, cu referire la Toma d-Aquino, Soren Kierkegar şi Louis Lavelle, accentuând pe aspectele de teologie morală şi de bioetică, cu implicare în morala socială şi în credinţa ortodoxă a neamului românesc întru iluminarea-i cristică. – In acelaşi context , prof. univ . dr. Alexandru Hudiţeanu a dezvoltat în cea de a doua ediţie a colocviului, tema “ Valori ale umanismului”, iar profesorul filolog Virginia Hodorogea, vicepreşedinte al Asociaţiunii “ASTRA” a comunicat colocviului, într-un eseu estetizat şi expus eclatant, încărcat de un tezaur de metafore, despre “ Goga, poet al lacrimei”.– Personal am comunicat despre “ Critica antropologiei existenţialiste şi deschiderile ASTREI spre promovarea valorilor cultural ştiinţifice”.–-

În ediţia a treia, din 26 decembrie , 2003, am conceput şi promovat în colocviu o temă mai generală : “ Consideraţii filozofice cu privire la evoluţia valorilor culturale şi rolul culturii în sistemele sociale contemporane”. Au fost abordate din spaţiul cultural naţional, cu extrapolări la cel cultural european şi internaţional , aspecte privind conflictul valorilor în desăvârşirea ansamblurilor culturale naţionale, liberalismul cultural, libertatea naturală a creaţiei, raporturile dintre cultură, religie şi ştiinţă în dinamica societăţilor contemporane şi protecţionismul în cultură, ca mijloc de ierarhizare socială.– După ce am trecut în registrul colocviului principalele aspecte din sfera culturală a socialului contemporan, în intervenţia sa, prof. univ. dr. Alexandru Hudiţeanu, a comunicat despre “ Definirea valorilor culturale “,relevând , în context, raportul dintre subiectul cognoscibil şi realul social concret şi pragmatismul cultural promovat de Richard Rorty , cu cuantificările raţionale ale principiilor ontologice de “dat “ şi “adus” în planul creaţiei şi al cunoaşterii sociologice şi despre cunoscutul său concept” Moartea epistemologiei” –.Prof. Adina Vlaicu, inspector la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu a comunicat despre “ Cunoaşterea şi valorificarea talentelor şi geniilor creatoare, premise ale marii culturi”, iar prof. univ.ing. Alexandru Cinteză a comunicat despre “Definirea conceptului de cultură în sistemele sociale contemporane”. –In aceeaşi ediţie, scriitorul preot drd. Florin Oancea, redactor-reporter la televiziunea PROTV a comunicat despre “Admiterea în identificarea şi promovarea valorilor culturale şi etico-sociale a conceptului sincategorematic în sintagma “ ascultă şi cealaltă parte”, un principiu moral tot mai puţin respectat de oportuniştii culturali ai perioadei post-revoluţionare .– Personal am comunicat despre “ Conflictul valorilor culturale în sistemele sociale contemporane şi despre liberalismul cultural”. Am promovat ,de asemenea, în acest colocviu o analiză gnomică cu privire la condiţia actuală şi de perspectivă a culturii naţionale, pe care am intitulat-o “Manifestul Cultural de la Sibiu “,o cartă structurată în 16 capitole, o reflexie socială privită cu interes de toţi participanţii la lucrările colocviului.–

Dacă primele trei ediţii ale colocviului le-am organizat sub egida Asociaţiunii “ ASTRA”, cu calitatea de iniţiator şi membru fondator al ASTREI, şi cu aportul Bibliotecii “ASTRA” şi Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu, a patra ediţie, cea de astăzi, din unele motive tehnice, am organizat-o sub patronajul exclusiv al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu. Această ediţie, a 4-a , cu tema „ Mircea Vulcănescu, 100 de ani de la naşterea sa”, raportată la primele trei , reuneşte un număr mai mare de personalităţi din viaţa universitară, culturală şi socială a Sibiului. Se demonstrează interesul pentru factura ştiinţifică înaltă a primelor trei ediţii, pentru reuşita acestei manifestări inspirate, iniţiată şi organizată în spaţiul cultural- social al Sibiului. –Tema generală a acestui colocviu, este “Contribuţia lui Mircea Vulcănescu la definirea sistemului sociologic românesc fundamentat de Dimitrie Gusti şi de ceilalţi reprezentanţi ai Şcolii sociologice de la Bucureşti , cu raportarea problematicii sociologice româneşti contemporane la sistemele sociale create de Comte, Durkheim, Moreno şi de reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt”. Consider că tema este de o mare actualitate şi de evidentă valoare ştiinţifică sociologică. De aceea mi-am propus să o relevez cu ocazia împlinirii, în acest an, 2004, a 100 de ani de la naşterea lui Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai importanţi gânditori sociologi existenţialişti români.– În cadrul acestei ediţii, care promovează un dialog deschis între participanţi , relevez următoarele studii şi comunicări tematice:– 1. Influenţa factorilor etico-psihologici în dinamica societăţii româneşti ,de prof. univ. dr. Alexandru Hudiţeanu- directorul Departamentului Didactic din Univ. L.B. Sibiu;– 2. Mircea Vulcănescu şi “Dimensiunea românească a existenţei, de scriitorul prof. univ. de literatură comparată dr. Dumitru Chioaru- Univ. L.B. Sibiu;– 3. Mircea Vulcănescu, gazetar, de scriitorul filosof prof. univ. dr. Ion Dur – decan al Facultăţii de Filosofie şi Jurnalistică din U.L.B. Sibiu;– 4.Prezenţa divină în studiile laice-sociologice întreprinse de Mircea Vulcănescu şi Ioan Covrig Nonea, de prof. univ.teolog dr. Ilie Moldovan; –5. Mircea Vulcănescu şi dimensiunea religioasă a existenţei, de scriitorul preot drd. Florin Oancea şi , în sfârşit, tema a 6- a „Raportarea sistemelor sociologice româneşti la existenţialismul social promovat în cadrul Şcolii de la Frankfurt, despre alienare şi depersonalizare în societatea unidimensională”, de prof.univ.asoc.dr.ing. Gheorghe Apetroae,organizator al colocviului. –Celelalte teme programate în cadrul acestei ediţii, aşa cum au fost mediate în presă şi în celelalte medii de informare nu pot fi momentan abordate din cauza unor indisponibilităţi neprevăzute pentru raportori.– In plus de cele relevate până acum, doresc să apreciez, la cele mai înalte cote de moralitate şi recunoştinţă, prezenţa, cu studenţii de la secţia de sociologie- etologie a prof. univ. dr. Corneliu Bucur,Univ. L.B. Sibiu , senator, care după cum ştiţi ,în funcţia sa de director general al Muzeului Tehnicii şi Tradiţiei Populare “ASTRA”, a militat necontenit, de decenii, pentru promovarea valorilor cultural-sociale tradiţionale şi intelectuale în integritatea spaţiului naţional – românesc.–

Trecând, la alte aspecte organizatorice ale acestui colocviu, ţin să apreciez acceptarea domnilor profesori universitari Ion Dur- şeful catedrei de filozofie şi jurnalistică din cadrul Facultăţii de Jurnalistică şi Filozofie Sibiu şi prof. univ.teolog dr.Ilie Moldovan – conducător de doctorate în cadrul Facultăţii de Teologie Sibiu, de a asigura moderarea lucrărilor acestui colocviu.– Sper ca domniile lor să selecteze din tematică şi să includă în dialog , in acest periplu pe domeniul operei şi activităţii cultural sociologice a gânditorului , spre interpretare şi valorizare a acelor principii de cunoaştere sociologic-existenţialiste, elaborate de Mircea Vulcănescu, şi să monitorizeze intervenţiile în direcţia conturării personalităţii sale, astfel ca toţi participanţii să-şi poată releva în comunicări şi intervenţii factura tematică, cu şansa construirii , în sinteze şi concluzii, de noi concepte şi tipologii sociologice , specifice cadrelor socio-toposurilor româneşti ce pot fi informatizate şi valorizate politic de societatea românească contemporană, în soluţionarea ipotezelor şi condiţiilor limitative din socialul contemporan, constituindu-se, astfel, vectori pozitivi ai cunoaşterii sociologice contemporane în construcţia durabilă , axiologic – dorită a societăţii româneşti.

¤–REFERIRI LA ETAPELE DE FORMARE A SOCIOLOGIEI CA DISCIPLINĂ INDEPENDENTĂ

–-Trecând la o altă etapă a intervenţiei mele în deschiderea lucrărilor acestui colocviu, aşa cum am ţinut să remarc de la începutul intervenţiei, voi încerca să realizez o foarte scurtă incursiune istorică in câmpul practicii sociologice, pentru ca auditorul, format în cea mai mare parte din studenţi de la secţiile de jurnalistică, filosofie şi etnologie din cadrul Universităţii “Lucian Blaga”, a căror participare o salut , şi le mulţumesc, să se familiarizeze cu problematicile cultural-sociologice şi să se introducă facil în această dezbatere colocvială .–-

Vă rog să acceptaţi acest demers, chiar cu riscul de a răpi un anumit timp din dezbaterile colocviului, pentru care, vă mulţumesc! –– Stimaţi participanţi! Se ştie că a existat întotdeauna şi pretutindeni , o nevoie de legitimare a construcţiei sociale, de descoperire şi valorizare a arhitecţilor sociali autentici, precursori ai sistemelor cultural sociologice, din perspectiva sociologică.– Să luăm, aşadar, ca primă etapă sociologică, sofismul. Fiecare om , desigur în contextul subiectiv relaţionat la socialul- obiectiv, are adevărul lui, va afirma Protagoras. Orice judecată, cu referire şi la social, este adevărată, tot el o va susţine.– Nici o judecată, bineînţeles, şi în contextul subiectului interelaţionat social, nu este adevărată va susţine Gorgias.– Aceste afirmaţii, făcănd abstracţie de acele ” paradoxuri insolulubilio” – sincategorematice, deci contradictorii, în realitate sunt echivalente, de unde o realitate a adevărului este imanentă în construcţia istorică a societăţilor.– Dar doctrina sofiştilor va fi combătută categorial- aletheic, de Socrate. Acesta va arăta că ştiinţa are ca obiect generalul şi ca instrument de percepere şi măsurare a generalului, conceptul.–Prin instrumentul “Concept” se realizează acordul omului cu el însuşi şi cu alţii. Iată, dar, de pe atunci, o evidenţă a inter-relaţiilor generale – sociale , faptul că Socrate va releva, prin formularea de concept că “ Certitudinea adevărului este subiectivă- relativă” în planul social.–

Platon, încercând să dea certitudinii o semnificaţie obiectivă( în raportul dintre subiect şi natural-social), afirma existenţa conceptelor socratice în afara noastră, deci ne-subiective. Este vorba , dar de epistemologia “realistă” greacă născută din reflexiile idealist-raţionaliste ale lui Platon în încercarea de a formula legile gândirii logico-matematice (Platon: Fedon; Lysis; Timaios; Phaidros; Menon-Anamnesis; Republica,XIII; Phaidon; Cratylos ; Symposion şi ale lui – Aristotel asupra logicii ( Aristotel:Primele analitice; Analiticile secunde; Metafizica) ,toate, ca ştiinţe ne-experimentale, la acea dată.– În acest registru filosofic ni se relevă faptul că Platon va situa ideile (eidos) într-o lume exterioară a subiectului, deci transcendentală. Desigur, teoria ideilor va deveni la Platon şi teorie a existenţei, realitatea, devenind, astfel, principială, direct dependentă de intelegibilitate. Pentru că pentru Platon, ceea ce nu este inteligibil, nu există, pentru el, generând astfel principiul existenţialist al idealismului pur. –- Aristotel va atribui ideilor-analitice sau formelor-geometrice, din perspectiva naturală şi din perspectiva socială “ o existenţă şi un rol independent de subiect şi al căror rol (al ideilor şi al formelor) este “însuşi” şi subiectul, subordonat, dar nu va specifica toposul ideilor şi formelor, poziţia lor spaţială , şi interioară, deci subiectivă, cum o rezolvase Platon, într-o lume exterioară subiectului, abandonându-le dichotomic, într-un cadru relativ, fie exterior, fie interior subiectului. – A fost rândul istoric al raţionaliştilor, începând cu Rene Descartes, neo-raţionaliştilor, prin exponentul lor Imannuel Kant , pozitiviştilor , reprezentaţi , în principal, de Auguste Comte, care introduce, printre primii şi termenul de sociologie în stiinţele cunoaşterii scientiste şi, în sfârşit , al neopozitiviştilor existenţialişti scientisti, din cadrul „Cercului de la Viena”.

–

¤–CONTRIBUŢIA LUI MIRCEA VULCĂNESCU LA DEZVOLTAREA ŞCOLII DE SOCIOLOGIE DE LA BUCUREŞTI.–

În România, în perioada interbelică, Mircea Vulcănescu , inspirat de şcoala sociologică de la Bucureşti condusă de universitarul Dimitrie Gusti, a cărui asistent a fost, a devenit un reper în construcţia ideologică a societăţii româneşti contemporane. –A reuşit acest lucru prin promovarea în domeniul sociologic, cunoaşterea ştiinţifică, epistemologia sociologiei, prin perceperea sau descoperirea multitudinii inter-relaţiilor subiectului ontologic raţional cu viaţa social politică a duratei sale – existenţiale şi , desigur, în extrapolare istorică, din perspectiva sociologică cu oricare epocă existenţial umană,, din evoluţia materială şi spirituală a societăţilor umane.– Şi, a reuşit Mircea Vulcănescu, acest lucru prin interesul manifestat în cunoaşterea cât mai completă a raporturilor sferelor sociale în interiorul societăţii româneşti interbelice şi postbelice, cadrele lor sociale obiective, cu un demers sociologic-epistemologic implicativ pozitiv.– Pentru susţinere, voi releva mai jos un segment din textul elaborat de Traian Herseni cu titlul originar” Mircea Vulcănescu (1904-1952), text prin care se prezintă contribuţia lui Mircea Vulcănescu în domeniul sociologiei, relevând în subtitlul textului că “… marea lui vocaţie a fost metafizica, logica şi teoria cunoaşterii…” –Voi reda, în continuare, spre conturarea personalităţii sale pe domeniul sociologiei , părţi din acest text, scris de acest mare sociolog român: [[ “ Societatea este considerată de Mircea Vulcănescu, interpretându-l pe Dimitrie Gusti, o “ unitate autonomă de manifestări culturale şi economice, organizate juridic şi condiţionate cosmic, biologic, psihologic şi istoric”. Natura acestei unităţi este o “voinţă socială”…Scopul monografiei este “caracterizarea sociologică a voinţei sociale”.– De asemenea, cu privire la teoria raţionamentului experimental Traian Herseni a ţinut să releveze unele precizări teoretice realizate de Mircea Vulcănescu, după părerea mea, prin reuşite intrapolări factoriale din spaţiul bio-fizic în cadrele sociale şi anume: “1. Numim cadre ansamblurile mari de factori care influenţează voinţa socială. Voinţa socială reacţionează, creând manifestări. –Cadrele nu sunt deci cauze propriu-zise ale manifestărilor, ci numai condiţii ale acestora, voinţa socială având o putere proprie de reacţie.– Aceste manifestări sunt însă efectiv cauzate de către ansamblul factorilor, cadrul şi voinţa socială laolaltă. Invers, voinţa socială va fi caracterizată prin raportarea manifestărilor la ansamblul cadrelor…În orice cercetare socială va trebui să deosebim cu îngrijire, prin urmare: I. Cadrele (mediul), II. Manifestările (realităţile sociale), III. Voinţa socială(unităţi, structuri şi procese sociale)”. – Mergem mai departe: “După natura factorilor, distingem mai multe cadre, având fiecare o acţiune proprie asupra voinţei sociale şi faţă de care aceasta are şi ea o reacţiune proprie. Vom avea: Factori ( spaţiu, viaţă, viaţă sufletească, timp); Cadre (cosmic, biologic, psihologic, istoric); acţiune (natură, rasă – tip, constrângere, tradiţie) şi reacţie (cultură, selecţie, tendinţe de economie şi inovaţie). Printr-o notă la text se relevă că “ Problema sociologică a cadrelor stă în determinarea reacţiunilor voinţei sociale, faţă de acţiunea acestora. Reacţiunea se exprimă prin manifestări”. – Tot Mircea Vulcănescu s-a gândit să utilizeze sistemul sociologic al lui D. Gusti pentru calcule previzionale sau prognoze sociale determinate factorial-social. Cadrele însemnând, după el, putinţe (virtualităţi sociale), (şi- n.n.) raportându-le la manifestările existente, vom avea: 1. Cadre sărace + manifestări reduse =tendinţe statice, perspective de stagnare; 2. Cadre sărace (virtualităţi reduse) + manifestări dezvoltate ( foarte active) = tendinţe de regres, perspective de decădere; 3. Cadre bogate, puternice + manifestări încă reduse = tendinţe revoluţionare, perspective de transformări repezi; 4. Cadre bogate(putinţe mari) + manifestări dezvoltate = tendinţe de progres, perspective de dezvoltare continuă şi echilibrată… –Mai trebuie să amintim şi încercarea lui, acceptată apoi de întreaga şcoală sociologică de la Bucureşti, de a adopta o tipologie a unităţilor sociale, în comunităţi, instituţii şi grupuri, inspirată, înţeleg, din syndinamica tipologiilor biotice, în extrapolări similitudinale, ceea ce a însemnat, pentru acele vremuri, o dezvoltare autentică şi necesară a sistemului scolii de la Bucureşti…–Mircea Vulcănescu, a fost nu numai ”filosoful” şcolii, dar şi “economistul” ei. Ne-a rămas de la el un studiu extrem de valoros, pe cât de precis, pe atât de complet: Teoria şi sociologia vieţii economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui stat.,… neegalat pe plan românesc până astăzi…îl va releva Herseni.– În ce priveşte metodologia (cercetării economice) , “ aceste cercetări se pot grupa în două momente metodologice…în orice analiză sociologică…vom întâlni două cercetări cu totul deosebite ale realităţii sociale: 1. una fenomenologică şi 2. Alta etiologică… După el: Max Weber, Scheler, Werner Sombart au meritul de a fi pus pentru întâia oară în evidenţă…importanţa metodei fenomenologice în ştiinţele sociale…( în sensul că după “înţelegere” poate şi trebuie să urmeze ”explicaţia”. Numai universitarul filosof sociolog ieşean Petre Andrei în „ Das Problem der Methode în der Soziologie”, Leipzig, Otto Harrassowitz, 1927, 39 p, a mai pus, înaintea lui Mircea Vulcănescu, cu atâta fermitate şi precizie, necesitatea “metodei comprehensive” în sociologie, o metodă calitativă, prin excelenţă…” Pentru sociologie, ca şi pentru orice altă ştiinţă, explicaţie înseamnă…”desprinderea relaţiilor cu sens existenţial dintre un fapt şi alte fapte” .–- Cu alte cuvinte: lămurirea împrejurărilor apariţiei unui fapt însemnând tocmai împrejurarea necesară acestei apariţii. Deosebirea dintre etiologia şi fenomenologia unui fapt se referă, prin urmare, la discriminarea ce se poate face , în existenţa în genere, între esenţă şi prezenţă ( so sein , deosebit de- da sein), deosebire dintre ce e şi cum se produce faptul. În cadrul sistemului şcolii sociologice de la Bucureşti: ”Explicaţia vieţii sociale constă…în arătarea felului în care virtualităţile devin realităţi sociale, în lămurirea chipului în care ceea ce e posibil prin împrejurări devine existent efectiv, real, în faptă ”…–De o profunzime neobişnuită sunt … ideile lui Mircea Vulcănescu în privinţa celor două categorii de cadre din acelaşi sistem: De o parte, cadrele sociale, transcendente, exterioare realităţii sociale, reprezentând influenţa factorilor naturali şi biologici. De altă parte, cadrele imanente vieţii sociale, constituite de înrâurirea manifestărilor sociale, însele asupra altor manifestări sociale, exprimând prin urmare modul de auto-condiţionare a vieţii sociale prin ea însăşi, de autodeterminare”.Interesant!…– De unde concluzia, valabilă …până astăzi: “Viaţa socială nu se prezintă…ca un obiect inert, supus cauzalităţii mecanice a împrejurărilor exterioare. Ea se înfăţişează ca o totalitate dotată cu o putere de reacţiune sindinamică proprie, la influenţa acestor împrejurări.– De unde, un mod de reacţiune specială a vieţii sociale care corespunde fiecărui mod de influenţă cauzală. Influenţei naturale, societatea îi opune, prin manifestările ei, o reacţiune antropologică, al cărei sens este cultura. –- Influenţei biologice, societatea îi opune o reacţie selectivă, sau contra-selectivă. Propriei sale influenţe psihologice, societatea îi opune o reacţie nouă: individualizarea. Iar influenţei tradiţionale a trecutului îi opune: inovaţia. De aici rezultă un al treilea fapt important , şi anume, că înţelegerea cauzalităţii în sociologie are o dimensiune nouă, faţă de ideea de cauzalitate întrebuinţată în ştiinţele naturii.( subl. în orig.) –-Admiţând această forţă de autodeterminare, problema explicaţiei sociologice promovată de Mircea Vulcănescu , ca arhetip social, nu mai poate rămâne în domeniul strict al explicaţiei mecanice prin cauze exterioare, ci trebuie să aibă recurs la un determinism finalist, la o înţelegere dinamică, prin scopuri, prin motive .–- Am redat , aşadar, părţi din textul elaborat de Traian Herseni ca prezentare şi confirmare a contribuţiei lui Mircea Vulcănescu în domeniul sociologiei, pentru lucrarea” Sociologia, 1970, colecţia ” Istoria ştiinţelor în România. Editura Academiei Române.

–- Aş mai releva referirea la existenţialismul antropologic vulcănescian şi la spiritul de dăruire pentru promovarea valorilor româneşti şi universale al lui Mircea Vulcănescu, pe care o realizează Mihai Şora, în eseul “ Despre Mircea Vulcănescu”, redând textual: “E de-a dreptul uluitor cât de vastă era cuprinderea a ceea ce ştia până-n străfunduri şi cât de precisă era organizarea a ceea ce apucă să comunice, fie că vorbea despre “tomism” şi “augustinism” sau despre “eros” şi “logos” în gândirea creştină, fie despre arhitectura sonoră a compoziţiilor lui Bach şi despre muzicalitatea catedralelor gotice .Sau despre altceva. “

– În acelaşi context, de data aceasta , asupra istoricului aspectelor cunoaşterii epistemologice a problematicilor antropo – sociale , vă ofer domniilor voastre posibilitatea de a releva, în comunicările anunţate, etapele de reflexii sociologice, cu rol determinant în evoluţia socială, în condiţionarea socială a cunoaşterii, acele elemente de construcţie sociologică, printre care existenţialismul antropologic , pe care Mircea Vulcănescu le stăpânea cu multă siguranţă şi autoritate şi pentru care pentru a le promova a acceptat condiţia sacrificial-peratologică, chiar şi răstignirea sa pe altarul tragic al societăţii .

Încercând , holistic, unitatea hegeliană intelect-raţiune, substanţa acestui colocviu cultural – sociologic, să zicem „Fides quaerens intellectum”, îngăduiţi-mi să vă mulţumesc, încă odată, domniilor voastre, pentru participarea şi pentru contribţia substanţială la siguranţa reuşitei acestei reuniuni academice şi să ofer conducerea lucrărilor moderatorilor . Comunicările vor fi publicate în volum . –- Gheorghe Apetroae, Sibiu, 2004.

MARGINALII LA EDIŢIA A 4 -A A COLOCVIULUI CULTURAL- SOCIOLOGIC DE LA SIBIU …Gheorghe Apetroae Sibiu

Mircea Vulcănescu, între un personalism raţionalist şi un existenţialism uman

Teleologic vorbind , prin colocviu s-a încercat actualizarea mai evidentă a lui Mircea Vulcănescu , sociologul şi eticianul implicat social, dar fără a se defini ideologic. Acesta, din pleiada lui M. Eliade, E. Cioran, C. Noica, P. Comarnescu, H.H. Stahl ş.a., prin excelenţă metafizicieni, avea să fie un gânditor sociolog,, un apreciat publicist şi un tehnocrat remarcabil. Implicat ,prin impunerea acceptării unei responsabilităţi într-o guvernare ce avea a o îndeplini strălucit sub dictatura mareşalului Antonescu, ca subsecretar de stat la finanţe, Mircea Vulcănescu, aşa cum releva Pv. Dan citat de Şt. J. Fay, a fost condamnat “nu pentru o vină particulară ci pentru una colectivă, vina de a fi aparţinut unei elite intelectuale cu o profundă conştiinţă culturală, naţională”. S-a sfârşit în închisoarea de la Aiud , în anul 1952,la numai 48 de ani şi ca şi alţi intelectuali ,victime ale ideologismului comunist a fost înhumat, pentru a-şi petrece eternitatea materială ,într-o groapă comună din marginea Aiudului. Însă, deşi de biologic repede golit, spiritualitatea-I continuă a vorbi şi a-l înălţa în panteonul intelectualilor/sacri… Cu această motivaţie, cu admiraţia şi respectul cuvenite , orientarea raţional – existenţialistă a lui Mircea Vulcănescu a fost analizată de Ion Dur, Alexandru Hudiţeanu, Ilie Moldovan, Florin Oancea şi Gheorghe Apetroae, participanţi la colocviu , prin prisma socio-epistemologică, din perspectiva sociologică românească raportată la sistemele sociologice create de Comte, Durkheim, Moreno şi de reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt. În faţa numeroşilor studenţi de la secţiile de filozofie, sociologie şi etnologie, prof. univ. dr. Ion Dur de la Facultatea de Filozofie şi Jurnalistică Sibiu apreciază frecvenţa sporită a apariţiei scrierilor lui Mircea Vulcănescu la mai multe edituri şi relevă meritul universitarilor sibieni de a-l fi omagiat într-un simpozion , în luna aprilie a acestui an ,când s-a împlinit o sută de ani de la naşterea lui , acesta devenind o personalitate cunoscută. Prof. univ. dr. Ilie Moldovan relevă, la dimensiunile unei prezenţe axiologic divine studiile laice- sociologice întreprinse de Mircea Vulcănescu şi Ioan Covrig Nonea, evidenţa contribuţiei celor doi intelectuali români , primul sociolog, etician şi economist format la şcoala gândirii sociologice interbelice, cel de al doilea profesor de filosofie, mentor al implementării ştiinţelor sociale în învăţământul românesc. Mircea Vulcănescu, spune Ilie Moldovan, a acordat primat contribuţiei vieţii religioase la viaţa socială şi, ceea ce aduce bun religia este specificitatea conţinutului trăirii exteriorizate în sociologia vieţii. Ca teolog, consideră profetică atitudinea lui Mircea Vulcănescu , de condamnare a personalismului energetic în varianta accentuat scientistă concepută de filosoful român C. Rădulescu Motru, deşi îl respecta pe acesta ca personalitate filosofică . Şi, când concepţia creştină despre suflet şi veşnicie părea clătinată , Mircea Vulcănescu va axiomatiza: ” Nu materia ci spiritul va hotărî destinul neamului” . El vorbeşte despre supremaţia spiritului şi din acest unghi e un teolog autentic. Sentimentul de comunicare cu Dumnezeu e un act de experienţă demonstrată . În conceptul său ontologic, apreciază profesorul teolog Ilie Moldovan, sunt idei personaliste raţionale, în măsură de a fundamenta primatul divinităţii. Pe tărâmul sociologiei, Mircea Vulcănescu promovează spiritualitatea, definind familia ca prim nucleu al organismului social, iar tot ce ameninţă integritatea familiei ameninţă şi societatea, definiri valorice pe care le va promova cu patos şi perseverenţă profesorul Moldovan, promotor al multor studii docte de isihasm şi de bioetică de reflexie vulcănesciană. În aceeaşi concepţie ,trăiristă, Ilie Moldovan îl încadrează şi pe profesorul filosof Ion Covrig Nonea. Acesta va adopta, deopotrivă două direcţii, una ştiinţifică şi una tradiţionalist-spirituală , de cultivare a sufletului românesc cu scopul de a zădărnici orice tentativă asupra românismului ,în tumultul istoriei. Tratatul de pedagogie al lui Ion Covrig Nonea îl consideră o capodoperă didactică , în el dovedind puterea morală a sufletului românesc. Îngemănând gândirea lui Mircea Vulcănescu cu cea a lui Ion Covrig Nonea, prin similitudini conceptuale, Ilie Moldovan remarcă la ambii vaste cunoştinţe ştiinţifice. Ambii se referă vizionar la destinul neamului românesc într-un spirit ştiinţific noologic. Mai mult, Mircea Vulcănescu va promova în existenţialismul său naturalist-uman, ca un stâlp al adevărului, materialismul dialectic, încheie Ilie Moldovan intervenţia. Ca moderator, Ion Dur nu va fi plenar de acord cu Ilie Moldovan şi va afirma că Mircea Vulcănescu nu este un” teolog autentic”. A studiat teologia, doar sub “aspectul de componentă sociologică a vieţii sociale , aşa cum a studiat metafizica, logica , teoria cunoaşterii, etica şi economia “.

. Drd. Florin Oancea îl relevă pe Mircea Vulcănescu ca un om deplin al culturii române, care avea să se aplece cu competenţă asupra problemelor societăţii româneşti. A absolvit studiile universitare de filosofie şi de drept la Bucureşti şi a continuat şi finalizat studii de drept şi economie politică la Facultatea de Drept din Paris. Tot la Paris, în contact cu cercurile ortodoxe şi tomiste, a studiat teologia. Întors la Bucureşti, va ocupa diferite funcţii , printre care cea de asistent la catedra de Sociologie, Etică şi Politică a profesorului Gusti. Ca sociolog, face parte din Scoala Română de Sociologie condusă de D. Gusti, alături de H. H. Stahl, Tr. Herseni. A. Golopenţia., C. Brăiloiu ş.a. . Participă la cercetarea monografică a satelor româneşti şi ocupă o poziţie mediană între dreapta noologică gustiană, reprezentată de Tr. Herseni şi stânga empiristă, reprezentată de H. H. Stahl. Ca filosof, militează pentru o poziţie realistă, naţional-monarhică şi ortodoxă, pe urmele profesorului său Nae Ionescu, al cărui discipol, împreună cu Mircea Eliade ş.a. Ca Ca economist se va preocupa, pe direcţia lui Virgil Madgearu, de caracterele specifice ale economiei rurale româneşti. Vorbeste pertinent despre religie şi credinţă, de faptul că trupul şi sufletul locuiesc organic , relevând dimensiunea religioasă a existenţei, ca un suport teologic şi evidenţei bisericii ortodoxe, o dimensiune dinamică. Religia nu este numai o introducere la normele morale, ci şi aplicaţia iubirii de oameni .În temniţă, grav bolnav , refuză să trăiască. Este un martir şi un mărturisitor al credinţei. Având trăirea să moară pentru un semen al lui, şi-a îndeplinit-o. Dimensiunea religioasă a existenţei a stat în gestul lui ultim, exemplul cel mai grăitor. Pentru aceasta ar putea să fie pus în calendarul creştin , iar datoria bisericii ortodoxe este de a-l canoniza. Nu are nevoie de caracterizare. Caracterizarea şi-a făcut-o însuşi Vulcănescu cu viaţa dăruită pentru alţii, cu talentul de creaţie, empatia, politeţea, tăria de caracter, prezenţa de spirit şi de sacrificiu, va încheia scriitorul Florin Oancea.

Prof. univ. Alexandru Hudiţeanu, doctor în filosofie , Univ. L.B. Sibiu reperează coordonatele axiologice ale lui Mircea Vulcănescu de reaşezare a valorilor sociale în spiritualitatea românească , redând un episod interesant. Era în 5 decembrie 1986, când prof . Hudiţean este vizitat de Marin Diaconu, Gheorghiţă Geană şi Măriuca , fiica lui Vulcănescu. Pe 6 decembrie, grupul avea să se completeze cu discipolii lui Constantin Noica, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. Toţi aveau un singur obiectiv: restituirea lui Mircea Vulcănescu. Marin Diaconu lucra pe manuscrisele lui Mircea Vulcănescu,. gândind la o integrală a operei vulcănesciene.. Măriuca Vulcănescu a expus momentul închiderii tatălui său la Aiud ,corespondenţa sa cu familia şi sfârşitu-i sacrificial. Sacrificiul pentru semeni i-a fost permanent , neglijându-i motricitatea în sensul peratologic. Pentru colegul de celulă cu o circulaţie periferică slabă , Mircea Vulcănescu şi-a dezbrăcat pulovărul de lână, şi, deşirându-l, i-a împletit muribundului ciorapi cu ajutorul unor beţe de chibrit. Tot el avea să -şi dicteze sfârşitul, aşezându-se pe grătarul de lemn ce sta pe betonul umed şi rece al celulei pentru a-L ţine deasupra sa pe studentul bolnav, salvându-i viaţa , dându-şi-o, în schimb. Iată câtă forţă sacrificială , de influenţă asupra propriului destin!. Biografia sa a fost strălucit realizată de Şt. J. Fay, cel care, cum preciza scriitorul filosof Ion Dur ,la Paris ,fiind şi-a oferit disponibilitatea pentru promovarea ortodoxiei, traducându-l pe Nae Ionescu în limba franceză. .M. V. a avut două doctorate, în drept şi economie. A fost director la vămi. Ca subsecretar de stat la finanţe a gestionat plăţi şi a negociat contracte , realizând o balanţă financiară pozitivă, favorabilă României în tot timpul războiului. A fost un erudit , dar cu un destin socratic. A excelat în sociologie, dar şi în etică, gazetărie, finanţe şi politică.. Ar fi putut fi lider de generaţie, dar supramodestia, empatia , generozitatea îl duceau , până la automutilare. A fost o personalitate crucială pentru destinul românesc. Rolul său în dezvoltarea etico-psihologică a sociologiei româneşti a fost esenţială. După 1918, toată elita intelectuală era antrenată în realizarea unui sistem filozofic românesc, iar Mircea Vulcănescu se va găsi în prim planul acestei edificări îndrăzneţe, va încheia prof. univ. dr. A. Hudiţeanu.

Conf. Universitarul dr. Dumitru Chioaru s-a referit la “Dimensiunea românească a existenţei” din care a reţinut mai mult aspectul ontologic. Perioada existenţială analizată de Mircea Vulcănescu prezintă similitudini cu perioada prezentă. Si atunci erau alianţe şi axe, şi acum se promovează alianţe şi axe. Ce se întâmplă acum în plan european constituie o nouă provocare la ordinea mondială, dar în alte localizări!…Apoi conceptul de ispită…Sufletul poporului român e o arhitectură de ispite, o interpătrundere şi toate aceste ispite se topesc într-un creuzet al naţiunii. De unde românul are un fel al lui , biologic şi social.. Dar tăria unui popor este cum să se impună în faţa celorlalţi. Sunt şi psihologii care ne unesc. În replică, prof filosof Ion Dur redă din E. Cioran , răspunsul la supradimensionarea de către Mircea Vulcănescu a ontologicului românesc, atenţionându-l să vorbească ” nu numai de mioriţă ci şi despre gălbeaza mioriţei !!”. Dumitru Chioaru va concluziona starea de ispită ca o relativitate a spiritului şi din aceasta geneza unor trăsături de slabă moralitate. Filosoful Ion Dur leaga această stare şi de dictonul cristic “iubeşte aproapele.. ca pe tine însu-ţi…”, ca un fenomen de împăcare , specific societăţilor rurale personaliste, concept abordat şi de Mircea Vulcănescu în cadrul cercetărilor sale sociologice. Ion Dur regretă că Şcoala sociologică înfiinţată şi dezvoltată de D. Gusti în perioada interbelică nu a mai avut aceeaşi vigoare după război, identificându-se doar cu activităţi sociologice sporadice. Dumitru Chioaru sesizează ontologicului social prezent o perioadă democratică în plan cultural, un prilej de a recupera tradiţia noastră sociologică. Bine ar fi să fi fost continuată acea şcoală românească tradiţionalistă şi acum am fi putut oferi lumii un model sociologic european, apreciază el, în încheiere.

Personal, la solicitarea profesorului Dur, am încercat o raportare a sistemelor sociologice româneşti la existenţialismul social promovat în cadrul Şcolii de la Frankfurt . Dar nu mai înainte de a releva succint evoluţia istorică a sociologiei prin prisma relaţiei antropo – dimensionale dintre subiectul cunoscător şi obiectul cunoaşterii – multitudinea sferelor vieţii sociale, începând cu presocraticii şi continuând cu Platon, Aristotel , Descartes, Condillac, Condorcet, Kant, Hegel, Comte- cel care va defini sociologia ca disciplină, apoi pe Spencer, Durkheim, Tarde, Meinnheim şi neoraţionaliştii. Şcoala sociologică a lui D. Gusti nu s-a dezvoltat de la sine. Aceasta s-a format şi activat în competiţie cu alte şcoli sociologice, cea mai importantă fiind Şcoala de la Frankfurt. Dar sociologii de la Frankfurt vor aborda un alt fel de sistem social decât sistemul social românesc- preponderent rural. Analiza pertinentă a schimbărilor în societăţile europene industrializate, contemporane şcolii româneşti gustiene , a fost obiectivul adepţilor acesteia , amintind doar pe sociologii Theodor Adorno, Jurgen Habermas, Erich Froom şi, desigur, Herbert Marcuse. Ei concluzionează generalizarea alienării şi depersonalizării în societăţile industrializate, devenite unidimensionale. Dar transformarea societăţii româneşti majoritar rurală , obiect de analiză la Mircea Vulcănescu a avut o caracteristică specifică, cea a legăturilor spirituale puternice ale populaţiei rurale pe pricipiul de vecinătate, în sat şi la câmp , mult mai dezvoltat sub aspectul religios-caritabil şi moral-tradiţional, faţă de izolarea şi neantul urbanului, unde legăturile umanitare, devin tot mai slabe, pe măsura industrializării şi urbanizării, elemente fundamentale ale egocentrismului şi alienării. Revenind la Şcoala de la Frankfurt, Herbert Marcuse, discipol al lui Heidegger, inspirat de Hegel, şi confirmat de Georg Lukacs , va aborda socialul prin a-i nega industrializarea, în primul rând, prin dezvăluirea ontologiei singularului şi particularului, pornind de la principiul dialectic al negativităţii exprimate în critica societăţii industriale robotizate, în care se manifestă generalizarea fenomenelor de reificare şi de alienare, ambele însoţite de manifestări social-antropologice cu caracter speculativ degenerativ, de dezumanizare şi prin aceasta cerinţa revenirii la echilibru sistemic social, la o dezvoltare armonioasă a tuturor sferelor vieţii sociale, la moralizarea economică -socială , concept de reţinut pentru sistemele sociale europene contemporane..

Gheorghe Apetroae Sibiu GHEOR

Total Voters: 56

Total Voters: 223